Nu aduni mizeria lăsată de câinele tău? Poliția Locală te amendează!

Poliția Locală
În perioada 29.03.2019 – 31.03.2019, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț au desfășurat o acțiune pe linia informării proprietarilor de câini de companie, în privința îndatoririlor pe care aceștia le au, după ce animalele își satisfac nevoile fiziologice pe domeniul public.
Două persoane au fost amendate cu câte 100 de lei pentru că au fost surprinse în momentul în care nu au curățat reziduurile câinilor de companie, iar alți 12 cetățeni au fost avertizați cu privire la sancțiunile pe care le-ar putea primi dacă nu respectă prevederile HCL 7/2010 (art.2, lit. m – ”persoanele care scot câini la plimbare, au obligația să strângă reziduurile/excrementele acestora”).Potrivit aceleiași Hotărâri a Consiliului Local Piatra Neamț, este interzisă circulația liberă a câinilor conduși fără botniță (în cazul câinilor periculoși) și fără lesă, pe domeniul public și privat al municipalității, sancțiunea contravențională în acest caz fiind amenda, cu sume cuprinse între 100 și 300 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și vor fi amplificate în luna aprilie, în mod special în locurile de joacă pentru copii, în parcuri și în Ștrandul din municipiul Piatra Neamț.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














