Piatra-Neamț și Roman, premiate la ”Gala excelenței în administrație”

0 administratie.ro
”Gala excelenței în administrație”, ediția a XIV-a a avut loc joi, 25 octombrie, în Poiana Brașov. Evenimentul a fost dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor, autorităţilor şi profesioniştilor din domeniu. Municipiile Piatra-Neamț și Roman au fost premiate în cadrul acestui eveniment.
Municipiul Piatra-Neamț a primit premiul pentru proiectele de dezvoltare a serviciilor sociale, iar municipiul Roman, pentru proiecte de urbanism, respectiv ” Îmbunătățirea factorilor de mediu și condițiilor de viață în Municipiul Roman prin amenajarea parcului Jora”.”Sunt deosebit de încântat de premiul obținut în cadrul Galei naționale administratie.ro. Atunci când tratezi administrația locală cu toată seriozitatea, rezultatele și aprecierea nu întârzie să apară. Primaria Piatra-Neamț a dezvoltat în ultimii ani, prin Direcția de Asistență Socială, servicii de calitate care au obținut prin acest premiu recunoaștere la nivel național”, adeclarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.”Este plăcut și onorant ca, din când în când, eforturile pe care le facem pentru a dezvolta comunitatea să fie recunoscute la nivel național. Orice instituţie din administraţia publică a putut înscrie proiecte la Gala Administratie.ro și sunt mândru că Romanul a demonstrat, din nou, că poate derula proiecte valoroase. Le mulțumesc tuturor celor care au încredere în munca mea și a echipei mele și sunt sigur că vom continua să dezvoltăm frumos orașul nostru”, a fost mesajul lui Lucian Micu, primarul municipiului Roman.[gallery link="file" td_select_gallery_slide="slide" ids="22282,22283,22284,22285,22286,22287"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














