RĂZBUNAREA UNUI BĂRBAT PE SOȚIA CARE L-A PĂRĂSIT: I-A DUS LA POARTĂ O CRUCE FURATĂ DIN CIMITIR

RĂZBUNAREA UNUI BĂRBAT PE SOȚIA CARE L-A PĂRĂSIT: I-A DUS LA POARTĂ O CRUCE FURATĂ DIN CIMITIR
Polițiștii au identificat o cruce din lemn aparținând unei persoane decedate în anul 2017
Un bărbat din localitatea Stânca, județul Neamț, este cercetat pentru profanare de morminte și conducere fără permis, după ce a furat crucea soacrei sale din cimitirul în care era înhumată femeia, pentru a se răzbuna pe soția care l-a părăsit.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani este bănuit că a luat o cruce funerară dintr-un cimitir și a abandonat-o în fața locuinței soției sale, de care se despărțise.
„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 10:35, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în fața locuinței sale, din localitatea Nemțișor, a fost identificată o cruce funerară”, potrivit IPJ Neamț.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat o cruce din lemn aparținând unei persoane decedate în anul 2017.
„S-a stabilit faptul că persoana defunctă este înhumată în cimitirul unei parohii din localitatea Stânca, iar în noaptea de 11 spre 12 octombrie a.c., ginerele acesteia, un bărbat de 51 de ani, s-ar fi deplasat în cimitir, de unde ar fi luat crucea de la mormântul defunctei, după care a transportat-o cu autoturismul personal, în localitatea Nemțișor, pentru a se răzbuna pe soția sa”, au precizat reprezentanții poliției.
Femeia, care părăsise domiciliul comun, stătea în apropierea locului în care a fost abandonată crucea.
În urma verificărilor, s-a mai stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de profanare de cadavre sau morminte și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și:
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











