Reabilitarea termică a blocului 33 din Anton Pann, aproape de finalizare

blocului 33
În aceste zile se finalizează lucrarea de reabilitare termică a blocului 33 din Anton Pann, lucrare demarată la începutul acestui an, o investiție pe fonduri europene. Valoarea fondurilor atrase se ridică la peste 900 000 de euro, iar acum cele 94 de familii de aici vor avea propria baie și se vor beneficia de îmbunătăţirea confortului termic, dar și de reducerea costurilor de întreţinere.
”Pentru cele 94 de familii care locuiesc în acest bloc, am asigurat și rețelele de distribuție a apei reci și canalizare la fiecare unitate locativă din imobil, până acum existând doar câte două grupuri sanitare pe fiecare nivel”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
Alte câteva sute de familii din Roman vor beneficia de condiții mai bune de trai și asta pentru că municipalitatea este în faza finală a proiectului pentru alte șapte blocuri ce vor intra anul viitor în reabilitare termică, tot un proiect câștigat pe fonduri europene.
”Vor intra în reabilitare termică următoarele imobile: blocul 24 (scările A, B, C, D, E, F) de pe bulevardul Roman Mușat, blocul 42 (scările A, B, C) de pe bulevardul Roman Mușat, blocul 44 ( scările A, B, C, D) de pe bulevardul Roman Mușat, blocul 50 – scara A de pe bulevardul Roman Mușat, blocul 14 (scările A, B, C) de pe strada Libertății, blocul 28 (scările A, B, C) de pe strada Anton Pann și blocul 31 (scările A, B, C) de pe strada Anton Pann”, a adăugat Lucian Micu, primarul municipiului Roman. Durata de implementare a proiectului este de 23 luni, valoarea totală fiind de 6.683.585,07 lei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

