Actualitate· 2 min citire

Schimbare majoră în legislația FISCALĂ. Ce se întâmplă de la 1 martie cu contribuabilii care desfășoară activități economice

Schimbare majoră în legislația FISCALĂ. Ce se întâmplă de la 1 martie cu contribuabilii care desfăşoară activităţi economice

Schimbare majoră în legislația FISCALĂ. Ce se întâmplă de la 1 martie cu contribuabilii care desfăşoară activităţi economice

Realitatea de Neamt
Scris de Realitatea de Neamt Publicat: 10 feb. 2022, 09:09

Românii care desfășoară activități economice într-o formă autorizată au obligația să transmită cererile, înscrisurile sau orice alte documente către organele fiscale doar prin Spațiul Privat Virtual (SPV) începând de la 1 martie.

Românii care desfășoară activități economice într-o formă autorizată au obligația să transmită cererile, înscrisurile sau orice alte documente către organele fiscale doar prin Spațiul Privat Virtual (SPV) începând de la 1 martie.

Obligativitatea transmiterii din 1 martie la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual a fost introdusă prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, se precizează în comunicat.

Potrivit ANAF, obligația se aplică persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

În situația în care contribuabilii sau plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, acestea nu vor fi luate în considerare, urmând ca instituția fiscală să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

ANAF recomandă contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual până la data de 1 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Aceste efecte negative includ posibilitatea pierderii dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi etc.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil non-stop, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Persoanele fizice sau juridice care dețin certificate digitale calificate pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate