Trei percheziții la hoți din mașini. Prejudiciu de 500 de lei

perchezitii politia
La data de 16 iulie, polițiștii de investigații criminale sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat trei percheziții domicilare la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din investigații a reieșit că, în noaptea de 30 iunie - 1 iulie, trei persoane cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, din Roman, ar fi sustras din interiorul unui autoturism staționat pe o stradă din Roman, ce aparține unui bărbat de 31 de ani, din Bacău, o stație de emisie-recepție și o antenă.Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la 500 de lei.În urma perchezițiilor, un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la furt calificat.Ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț.Cercetările continuă în vederea despistării și documentării întregii activități infracționale a celor implicați.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 14:58 - Accident cumplit lângă Făgăraș. Un băiețel de doi ani și-a pierdut viața, iar întreaga familie a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














