Forțele Aeriene Române anunță că, de marți, vor organiza zboruri de antrenament la înălțimi mici pe întreg teritoriul României.
Zborurile aviației militare sunt programate timp de 7 zile, până în 28 ianuarie inclusiv.
Forțele Aeriene Române mai informează că o aeronavă C-27J Spartan, aparținând Bazei 90 Transport Aerian, și aproximativ 30 de militari din cadrul detașamentului de sprijin aviație pentru forțele pentru operații speciale aripă fixă participă la Exercițiul Emerald Warrior 2025 Field Training Exercise 1 în Yuma, Statele Unite ale Americii, în perioada 20 ianuarie- 18 februarie.
Exercițiul multinațional are la bază un scenariu realist și relevant în contextul pregătirii de luptă întru-un mediu ostil, cu accent pe sprijinul de aviație pentru forțele speciale.
"Exercițiul integrează toate elementele forțelor participante – forțe speciale, forțe convenționale, agenții interne și forțe partenere, pentru conducerea operațiilor împotriva amenințărilor adversarului într-un cadru multi-domeniu, astfel contribuind la ridicarea nivelului de interoperabilitate, a capabilităților și capacităților partenerilor de a aplica și exersa tacticile, tehnicile și procedurile comune, în mediul internațional", se precizează într-un comunicat de presă.