Amenzi de 7.900 de lei pentru nerespectarea regulilor stării de alertă

Amenzi de 7.900 de lei pentru nerespectarea regulilor stării de alertă
Ieri, 23 iulie, în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate166 restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.
Ieri, 23 iulie, în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate166 restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 23 iulie, 67 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 100 societăți comerciale, 82 de verificări la restaurante/terase/autoservire/fastfood-uri/foodstreet/alte medii de interes, 82 de verificări mijloace de transport public în comun/mijloace de transport de agrement - trenulețe, trăsuri, telegondole/telecabine/telescaun/etc, 87 de mijloace de transport verificate, din care 77 mijloace de transport public în comun și 10 alte mijloace de transport, precum și 67 persoane legitimate, verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
În baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, 40 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 11 aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, 3 contravenții aplicate la Legea nr. 61/1991 în context COVID-19. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 7900 de lei.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











