Dezamăgire în echipa CSM Ceahlăul în urma înfrângerii de la Miroslava

ceahlaul miroslava
Sâmbătă, 15 septembrie, CSM Ceahlăul Piatra-Neamţ a pierdut, scor 0-1, partida din deplasare cu Ştiinţa Miroslava, meci din cadrul etapei a patra a Ligii 3. Scorul a fost deschis de gazde în minutul 3. La o lovitură liberă din marginea careului mare, lateral dreapta în direcția gazdelor de atac, fundașul Sebastian Bucur a deschis scorul după o lovitură de cap.
”În sport mai ales, când știi că ai pierdut o întrecere, dar în inima ta simți că nu meritai mai mult, parcă nu doare foarte tare. Când știi însă că ai fost mai bun, că adversarul a tras de timp și a apelat la ”copilării” pentru a-și păstra avantajul, când tu ai irosit șansă după șansă, atunci pleci acasă privind pământul cu ciudă. Au fost în total 3 șuturi pe poartă pentru gazde și 6 pentru oaspeți. Iar în afara acestor momente, gazdele au mai avut o singură altă fază periculoasă, în timp ce nemțenii au trecut de pe lângă gol de alte patru ori”, au postat pe pagina clubului, oficialii acestuia.După acestă etapă , CSM Ceahlăul se află pe locul 13 în clasament cu 3 puncte. Sâmbătă, 22 septembrie, în etapa a cincea, CSM Ceahlăul va juca acasă cu CSM Paşcani.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














