Juniorii CSM Ceahlăul, în plin sezon de pregătire

sezon de pregatire
Juniorii CSM Ceahlăul sunt în plin sezon de pregătire. Astfel, chipele de juniori A și B ale CSM Ceahlăul Piatra Neamț au trecut deja peste trei săptămâni de antrenamente, iar pe 2 februarie au disputat și jocuri amicale. Antrenorul Valentin Avădanei a folosit contra celor de la Viitorul Curița (Liga 4 Bacău) toți jucătorii apți într-o partidă cu două reprize a câte 60 de minute fiecare.
”Au trecut trei săptămâni de când am început pregătirea și în marea parte am făcut totul conform planului. Spun în mare parte, pentru că au fost acele zile în care nu am lucrat cum ne-am dorit din cauza problemelor cu zăpada. Urmează săptămâna de vacanță școlară și putem face antrenamentele atât cu juniorii A și cât și cu juniorii B. Avem în plan să efectuăm și vizita medicală în aceste zile, iar la final de săptămână ne dorim să jucăm un meci amical. Am luat legătura cu două echipe și sunt convins că ambele echipe de juniori vor avea câte un meci amical”, a declarat Valentin Avădanei, antrenor juniori CSM CeahlăulJuniorii C au programate două meciuri în cursul acestei săptămâni. Marți, 5 februarie, și joi, 7 februarie, de la ora 12:00, la Piatra Neamț, elevii lui Codruț Domșa înfruntă pe LPS Bacău.De asemenea, juniorii D, pregătiți de Daniel Mahu, a jucat sămbătă, 2 februarie, un meci amical înc ompania celor de la CS Didi Iași. Scorul final al duelului a fost 0-1, informează oficialii clubului.
Citește și:
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











