Șaisprezecimile Cupei României la handbal, HCF Piatra-Neamț - SCM Râmnicu Vâlcea

saisprezecimile
Duminică, 17 februarie, de la ora 12.00, în Sala Polivalentă, HCF Piatra-Neamț va primi vizita liderului Ligii Naționale, SCM Râmnicu Vâlcea, partidă care contează șaisprezecimile Cupei României la handbal. Intrarea este liberă.
”Sorţii au decis ca în Cupa României să jucăm cu una din cele mai galonate echipe din România şi nu numai. Este o echipă cu multe trofee, dintre care cea mai importantă este câştigarea Cupei Campionilor Europeni, prin Oltchim, cum se numea la acea vreme gruparea feminină de handbal de la Vâlcea. Noi suntem o echipă în formare, la care creştem jucătoare. Am foarte multe jucătoare tinere: Rebeca Roşca Cernat este decana de vârstă, la 23 de ani, iar cele mai mici sunt două jucătoare de 17 ani”, a declarat profesorul Dan Valentin, antrenorul HCF Piatra-Neamţ.În conferința de presă organizată de DJST Neamț, profesorul Dan Valentin și-a anunțat și secundul: Rebeca Roşca Cernat care va fi antrenor jucător.”Rebeca a terminat Facultatea de Educaţie Fizică de la Bacău şi urmează masteratul. Este o sportivă talentată şi cu potenţial de a deveni şi o viitoare antrenoare”, a declarat antrenorul Dan Valentin.Chiar dacă superioritatea valorică jucătoarelor de la Râmnicu Vâlcea le dau drept favorite în această confruntare, fetele de la HCF Piatra-Neamţ sunt pregătite și promit un meci disputat.”Pentru noi va fi o experienţă unică. Noi sîntem mobilizate şi chiar vorbeam cu fetele şi am zis că nu o să intrăm cu teamă. O să ne facem treaba şi o să încercăm să scoatem un rezultat favorabil“, a declarat căpitanul și antrenorul secund al echipei HCF Piatra-Neamţ, Rebeca Roşca Cernat.”Suntem conştienţi că meciul va fi foarte greu, dar asta nu înseamnă că ne vom da la o parte. Important este că putem să aducem handbalul mare la Piatra-Neamţ“, a adăugat profesorul Dan Valentin.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














