Zeci de gropi, unele adânci de peste 10 centimetri, sunt calvarul șoferilor care circulă pe strada Izvoare din Piatra-Neamț. Sunt zone în care nici nu le poți ocoli fără să pui în pericol traficul rutier.
Drumul se află în administrarea Consiliului Județean Neamț (condus de președintele Ionel Arsene – PSD, vicepreședintele Ion Asaftei – ALDE și vicepreședintele Adrian Diaconu – PSD)
Mai multe mașini și-au rupt roțile pe această stradă de mulți ani. Din păcate, primăria nu poate cheltui niciun ban pentru întreţinere pentru că ea se află în administrarea Consiliul Județean Neamț și va fi reabilitată printr-un proiecte european.
„Strada Izvoare are categoria de drum județean și este în administrarea Consiliului Județean Neamț. Urmează să fie reabilitata printr-un proiect european care putea fi accesat doar de Consiliul Județean, ținând cont de categoria drumului.
Sunt foarte multe sesizări venite de la cetațenii care folosesc acest sector de drum în ultimii doi ani și s-a intervenit cu lucrări minimale de intreținere din partea administratorului doar în urma presiunilor publice la care m-am alăturat de fiecare dată.
Eu personal sunt extrem de nemulțumit de modul în care este administrat acest tronson de drum județean care creează probleme atât pentru locuitorii cartierului Speranța cât și pentru toți cei care utilizează această stradă.
Fac un nou apel către Consiliul Județean să intervină în regim de urgență cu lucrări de întreținere care să asigure condiții normale de trafic până la reabilitarea prin proiectul european.” – ne-a declarat primarul Dragoș Chitic