Polițiștii caută un șofer care a accidentat o tânără și a părăsit locul accidentului. Incidentul a avut loc joi, 27 septembrie, în jurul orei 19:30, în localitatea Ion Creangă.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Georgiana Moșu, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieşit că o tânără de 17 ani, din localitatea Ion Creangă, se deplasa pe partea dreaptă a drumului județean 207 C, moment în care a fost surprinsă și accidentată de un autoturism care circula pe aceeași direcție de deplasare.

După evenimentul rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării, depistării și tragerii la răspundere penală a conducătorului auto sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Articolul precedentCondamnați la închisoare pentru alcool la volan și conducere fără permis
Articolul următorReținut de polițiști după ce și-a snopit în bătaie fratele