Doi polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică 1 – Poliția Locală Piatra Neamț, au prins  doi tineri care furaseră un telefon mobil de la o fetiță de 12 ani, în cursul serii de 22 mai 2019, pe strada Aleea Ulmilor, din municipiul Piatra Neamț.

Cei doi agenți ai Poliției Locale Piatra Neamț se aflau în patrulare în cartierul Dărmănești când au fost abordați de fetiță, care le-a povestit că unul dintre doi tineri care treceau pe lângă ea, i-a smuls telefonul din mână.

Agenții i-au cerut fetiței să-i descrie pe cei doi, iar după o oră, unul dintre făptași, cunoscut ca fiind un om al străzii, a fost găsit pe strada Biruinței (zona Grădinița nr. 5) și imobilizat. Celălalt tânăr a fost și el depistat la câteva străzi distanță (stația de transport în comun TIC TAC), după ce încercase să fugă cu un taxi, informează Poliția Locală Piatra Neamț.

Ambilor bărbați li s-au întocmit documentele premergătoare constatării infracțiunii de furt și au fost predați polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor legale. Telefonul furat a fost recuperat de către lucrătorii Poliției Locale Piatra Neamț.

Articolul precedentLucrări de amploare în infrastructura rutieră nemțeană
Articolul următorLocuiau în adăposturi improvizate (FOTO)