Trei noi contracte de finanțare pentru proiecte europene au fost semnate astăzi la Primăria Piatra-Neamț de către primarul Dragoș Chitic și directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei. Proiectele sunt finanțate în cadrul POR 2014-2020 al Uniunii Europene într-un procent de 98 % din valoare, contribuția proprie a municipalității pietrene fiind de doar 2%.
Primul proiect constă în extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în municipul Piatra-Neamț pe Strada Cetatea Neamțului, Strada 1 Decembrie 1918, Strada Mihai Viteazu, Piața Ștefan cel Mare, Bulevardul Republicii, Strada Mihai Eminescu, Strada Orhei, zona Văleni, în valoare de 1.114.477 euro. Acest proiect îl continuă pe cel semnat în data de 10 august și care constă în extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public pe B-dul Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, B-dul Traian, strada Fermelor, precum și în cartierul Pietricica și care are valoarea de 1.054.480 euro.
Cel de-al doilea proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat astăzi este cel de Regenerare urbană a coridorului secundar de mobilitate pe axa est-vest – Etapa I (Bulevardul 9 Mai – Strada Dimitrie Leonida din Piatra-Neamț) și este în valoare de 3.434.116 euro. Proiectul constă în realizarea modernizării complete a străzilor Dimitrie Leonida și Bulevardul 9 Mai, incluzând amenajarea de trotuare, spații verzi, reorganizare parcări, realizare canal tehnic pentru îngroparea cablurilor, precum și reabilitarea și extinderea podului peste râul Cuiejdi.
Al treilea contract de finanțare semnat astăzi este pentru Implementarea unui sistem bike-sharing în Municipiul Piatra-Neamț și are valoarea de de 2.556.762 euro. Proiectul cuprinde realizarea a 22 de stații pentru închirierea de biciclete în toate cartierele orașului, în zonele cele mai tranzitate de locuitori dar și de către turiști. Majoritatea stațiilor pentru închirierea bicicletelor sunt amplasate pe străzile pe care sunt pregătite proiecte europene cu rețele de piste pentru biciclete și care urmează să fie aprobate în perioada următoare. Cele 220 de biciclete (160 clasice și 60 electrice) amplasate în cele 22 de stații vor putea fi închiriate prin achiziționarea de tichete de la automate pentru eliberarea cardurilor care vor fi amplasate în 10 din cele 22 de stații.