Un proiect de hotărâre a fost pus în dezbatere publică la Ministerul Muncii cu scopul de a modifica și completa normele de aplicare a legislației privind ajutorul de stat numit venit minim de incluziune. 

Acesta prevede că un număr mai mare de persoane vor putea beneficia de acest ajutor, iar în plus, se va introduce o procedură de decontare a costurilor de transport pentru cei care finalizează studiile sau urmează programul educațional „A doua șansă” într-o altă localitate decât cea de domiciliu.

În primul rând, se propune ca normele metodologice să fie aplicate începând cu data intrării în vigoare a proiectului, în timp ce reglementările privind cererea, acordarea, drepturile stabilite și plata venitului minim de incluziune să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2024.

În plus, viitoarea hotărâre va reglementa situația în care solicitanții ajutorului dețin o cotă parte dintr-un bun împreună cu alte persoane. În aceste cazuri, deținerea acelei părți nu va fi un impediment pentru acordarea dreptului deoarece deținerea unei părți dintr-un bun nu poate fi valorificată în lipsa acordului celorlalți deținători.

Proiectul de hotărâre mai introduce o procedură de decontare a cheltuielilor de transport pentru persoanele care urmează cursurile programului educațional „A doua șansă” la o distanță mai mare de cinci kilometri de domiciliu. Astfel, primarii vor putea solicita decontarea sumelor pentru transportul acestor persoane către agențiile pentru plăți și inspecție socială. Cererile de decontare trebuie transmise în termen de 30 de zile lucrătoare de la finalizarea unui modul sau a unei perioade de cursuri.

Conform proiectului de hotărâre, agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială va trebui să efectueze decontarea cheltuielilor de transport în cel mult 60 de zile de la înregistrarea solicitării. În plus, normele metodologice vor fi completate cu reglementări referitoare la obligația beneficiarilor de ajutor de a participa la activitățile sezoniere solicitate de operatorii economici. 

Refuzul de a efectua activitățile sezoniere se va înregistra la nivelul beneficiarilor de lucrări, iar lista cu persoanele care nu au efectuat activitățile sezoniere se va comunica primarului de către beneficiarul lucrărilor în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni. Pe baza listei de mai sus, personalul serviciului public de asistență social identifică persoanele care au refuzat de două ori efectuarea de activități sezoniere, pentru a le retrage dreptul la ajutorul de incluziune.

Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

Articolul precedentVești foarte bune pentru Europa: Inflația a încetinit semnificativ în ultima lună
Articolul următorRecorder Athletes, locul întâi în clasamentul intercluburi la Cupa Orașului Orăștie