CSM Ceahlăul Piatra Neamț a organizat sâmbătă, 18 mai 2019, o acțiune de selecție la Stadionul Municipal Ceahlăul din orașul de la poalele Pietricicăi pentru juniori născuți în anii 2001, 2002, 2003 și 2005. S-au prezentat la acțiune 40 de doritori de a face parte din loturile echipei pentru sezonul competițional 2019-2020.

Dintre acești 40 de tineri prezenți, antrenorii clubului CSM Ceahlăul s-au oprit la o listă de 10 care vor mai fi chemați în viitorul apropiat la alte astfel de selecții.

”Pe lângă cei care cu care am stat deja de vorbă pentru a mai veni la câteva zile de antrenamente, ca să fim convinși de potențialul lor. La acțiunea de sâmbătă au fost patruzeci de tineri, dintre care zece s-au dovedit a fi interesanți. Astfel de acțiuni vor mai avea loc”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al echipei de seniori a CSM Ceahlăul Piatra Neamț.

De menționat că au fost la selecție mai mulți juniori din județul Neamț, dar și de la Onești, Pașcani, Iași și Câmpulung Moldovenesc.

Acțiunea de selecție a avut loc și pentru că întrecerile juniorilor mari de la CSM Ceahlăul s-au terminat, dar și pentru că în Liga 3, echipa de seniori nu a avut adversar. Astfel, sâmbătă, 18 mai 2019, s-au disputat jocurile etapei 29 a Ligii 3, Seria 1.

Articolul precedentIonuț Husariu (CS Ceahlăul Piatra-Neamț), argint la Campionatul Balcanic de Alergare Montană
Articolul următorFemeia căzută în fântână va rămâne paralizată (FOTO)