Ultimul spectacol al anului 2018 organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” la Târgul de Crăciun va avea loc duminică, 30 decembrie, pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, începând cu ora 18:00.
Programul conţine patru atractive recitaluri oferite, în ordine cronologică, de Teona Răchieru, Ionela Mardare, Roxana Petricaru şi Hevito.
TEONA RĂCHIERU
Este elevă în clasa a V-a la Liceul de Arte „Victor Brauner”.
Desfăşoară o intensă activitate scenică: teatru, dans de societate, pian, trompetă, canto.
A obținut peste o sută cincizeci de trofee și premii la concursuri naționale și internaționale (Portugalia, Turcia, Tenerife – Spania, Bulgaria, România).
De mai bine de un an este realizatoarea emisiunii ,,Lumea cu povești a Teonei“, emisiune difuzată în fiecare duminică, la ora 18:00, la Radio “Pro Diaspora” – Germania.
În cadrul unui concurs internațional a primit invitația de a reprezenta România la HOLLYWOOD – Los Angeles, la Campionatul Mondial de Talente „WORLD CHAMPIONSHIPS of PERFORMING ARTS“ – America.
IONELA MARDARE
Ionela Mardare este studentă în anul IV la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, secţia canto-clasic. Artista, originară din Roman, este o prezență obișnuită pe scena muzicală din România, fiind și o cunoscută realizatoare de emisiuni TV, prezentatoare de evenimente și profesor de canto.
Ca artist solo, abordează diferite genuri muzicale, de la piese soul-slow, de dragoste, la piese ritmate, jazz-disco-spanish. De asemenea, interpretează cu multă plăcere cele mai frumoase piese din repertoriul muzicii populare românești.
ROXANA PETRICARU
Roxana Petricaru este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ. Artista abordează atât repertoriul românesc, cât şi repertoriul internaţional. Roxana are o colaborare fructuoasă cu Ansamblul Folcloric de Muzică Tradiţională „Icoane Moldave” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, acolo unde interpretează un vast repertoriu aparţinând muzicii populare româneşti.
HEVITO