Primăria municipiului Roman atenționează șoferii asupra unor modificări în trafic efectuate, în urma deciziilor luate de Comisia de circulație, cu rolul de a îmbunătăți fluidizarea traficului în oraș. Una dintre decizii este legată de schimbarea sensului unic pe strada Ion Ionescu de la Brad, ca urmare a analizei făcute în teren și a opiniilor conducătorilor auto.
”Începând de joi, 27 iunie, accesul pe strada Ion Ionescu de la Brad se va face din strada Sucedava și sensul unic va continua pe Vlad Țepeș și până în Principatele Unite. Pe strada Principatele Unite nu se va mai putea intra direct din strada Sucedava.
Cetățenii care au noi soluții pentru îmbunătățirea traficului din municipiul Roman pot veni cu propuneri către comisia de circulație, care le va analiza împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Circulație Rutieră din cadrul Poliției Roman”, informează primăria municipiului Roman.