Conducerea Primăriei Roman adresează o invitație romașcanilor de a da împreună startul sărbătorilor de iarnă.  

”Am plăcerea de a vă invita la sărbătoarea Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie, de la ora 18.00, să deschidem împreună patinoarul din Piața Roman Vodă, dar și să aprindem iluminatul ornamental din centrul orașului.

Patinoarul va fi deschis până pe 13 ianuarie, iar iubitorii sportului pe gheață vor avea acces la el pentru prețul de 10 lei (închirierea patinelor costă 10 lei), la fel ca anul trecut. Zilnic, între orele 10.00 și 12.00, copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit la patinoar.

Sâmbătă, pe 1 decembrie, vom sărbători împreună Centenarul Marii Uniri, în centrul orașului, de la ora 12.00.

De pe 5 decembrie se va deschide Târgul de iarnă, pe esplanada de la Statuie urmând a fi amplasate mai multe căsuțe în care se vor comercializa produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Dăm practic startul sărbătorilor de iarnă și am încredere că, împreună, putem să ne bucurăm de anotimpul alb, de cei din jur și de realizările fiecăruia din acest an, cu gânduri optimiste pentru anul 2019”, este invitația primarului municipiului Roman, Lucian Micu.

Articolul precedentPSD Neamț a mai pierdut un consilier județean. Mădălina Ciubotaru și-a dat demisia
Articolul următorPeste 600 de poliţişti nemțeni se vor afla în stradă, pe toată durata minivacanței