”Gala excelenței în administrație”, ediția a XIV-a a avut loc joi, 25 octombrie, în Poiana Brașov. Evenimentul a fost dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor, autorităţilor şi profesioniştilor din domeniu. Municipiile Piatra-Neamț și Roman au fost premiate în cadrul acestui eveniment. 

Municipiul Piatra-Neamț a primit premiul pentru proiectele de dezvoltare a serviciilor sociale, iar municipiul Roman, pentru proiecte de urbanism, respectiv ” Îmbunătățirea factorilor de mediu și condițiilor de viață în Municipiul Roman prin amenajarea parcului Jora”.

”Sunt deosebit de încântat de premiul obținut în cadrul Galei naționale administratie.ro. Atunci când tratezi administrația locală cu toată seriozitatea, rezultatele și aprecierea nu întârzie să apară. Primaria Piatra-Neamț a dezvoltat în ultimii ani, prin Direcția de Asistență Socială, servicii de calitate care au obținut prin acest premiu recunoaștere la nivel național”, adeclarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

”Este plăcut și onorant ca, din când în când, eforturile pe care le facem pentru a dezvolta comunitatea să fie recunoscute la nivel național. Orice instituţie din administraţia publică a putut înscrie proiecte la Gala Administratie.ro și sunt mândru că Romanul a demonstrat, din nou, că poate derula proiecte valoroase. Le mulțumesc tuturor celor care au încredere în munca mea și a echipei mele și sunt sigur că vom continua să dezvoltăm frumos orașul nostru”, a fost mesajul lui Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

 

 

Articolul precedent121 de bilete de tratament, în penultima serie de tratament balnear
Articolul următorFinal de sezon în Baza Hipică ”Virgil Bărbuceanu”