Primăria municipiului Roman a găsit soluții pentru salvarea Casei Celibidache, monument istoric cunoscut și sub numele de Casa Vornicului Done, imobilul care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în care s-a născut în 1912 marele dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.

”Fiind vorba de un monument istoric, nu a fost deloc ușor să identificăm resursele financiare pentru a reda acest imobil comunității. Inițial, am depus acest proiect pentru a obține finanțare de la Uniunea Europeană, dar fără succes.

În anul 2018, imobilul a fost introdus pe lista de proiecte de la Compania Națională de Investiții. Vestea bună venită în această săptămână este aceea că instituția a aprobat documentația pentru finanțarea lucrărilor de modernizare la Casa Celibidache.

Hotărârea de alocare a banilor este deja aprobată, ceea ce înseamnă că este o certitudine că se va realiza. Proiectul urmează să obțină ultimele avize în vederea organizării licitației de proiectare și execuție.

Casa Celibidache va fi inclusă, ulterior, în circuitul muzeal județean, imobilul urmând să fie dotat corespunzător pentru a pune în valoare viața celebrului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Articolul precedentAgresor sexual în Italia, prins de polițiști la Roman
Articolul următor34 de echipe de fotbal, înscrise în Cupa Satelor, ediția 2019