Primăria municipiului Roman, în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Piatra Neamț și Clubul Sportiv Municipal Roman, derulează, în luna august, o nouă ediție a campaniei de încurajare a donării de sânge „Romașcanii salvează vieți!

Pentru a încuraja cetățenii să se implice în această campanie umanitară, la primele ore ale dimineții, la punctul de recoltare din Roman s-a prezentat primarul Lucian Micu.

”Am fost astăzi la punctul de donare de sânge din Policlinica Roman, a doua oară în acest an, pentru a încuraja campania ”Romașcanii salvează vieți”, dar mai ales pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sânge.

În ultimii 5-6 ani, donez sânge cu periodicitate, pentru că este benefic pentru sănătatea mea, dar în special pentru că știu că în spitale este nevoie tot timpul de sânge, iar gestul meu poate salva o viață sau poate ajuta la recuperarea rapidă a celor care au suferit o intervenție chirurgicală.

Cei care vor dona sânge la Roman până pe 31 august vor primi, pe lângă beneficiile oferite prin lege, și tichete cu intrări gratuite la ștrandul din Complexul Sportiv și de Agrement ”Moldova”.

Aproape toată lumea îndeplinește condițiile de a dona sânge, nu este deloc dureros, medicii recomandă acest lucru, de aceea vă invit și pe cât mai mulți dintre dumneavoastră să vă faceți timp ca, în luna august sau în alt moment, să donați sânge și sunt sigur că, după această experiență, vă veți întoarce periodic. Pentru sănătatea dumneavoastră și pentru că romașcanii salvează vieți!”, este mesajul primarului municipiului Roman, Lucian Micu.

Mai multe informații despre campanie, AICI.

Articolul precedent23 de persoane (medici și pacienți) trimise în judecată în dosarul „Mită la spital”
Articolul următor916 locuri de muncă vacante pentru nemțeni