Procesul de bugetare participativă va fi implementat la Roman în 2019. Prin acest proces se dorește încurajarea cetăţenilor de a veni cu propuneri de proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în municipiul Roman.
”În aceste zile, lucrez împreună cu echipa din Primăria Roman la creionarea bugetului pentru anul viitor. Punem pe hârtie proiectele pe care ni le dorim, dar lista finală o vom întocmi după ce vom organiza dezbateri cu mai multe categorii socio-profesionale, la fel cum am făcut în ultimii ani. În lunile ianuarie și februarie, voi invita la discuții cât mai mulți cetățeni, din diferite domenii de activitate, care să-și spună opiniile și sugestiile și pe care mai apoi să le adăugăm viziunii pe care o am despre cum vreau să arate și să fie orașul nostru.
Ca o noutate, din anul 2019, voi implementa și sistemul de bugetare participativă. Estimez să putem aloca pentru bugetarea participativă 200.000 de lei, bani ce vor putea fi accesați de orice cetățean care vine cu un proiect prin care își dorește să se implice activ în dezvoltarea orașului. Bineînțeles, proiectul trebuie să se refere la binele unei părți din comunitate sau chiar în întregul ei, și nu la folosul în interes strict personal.
Vă voi ține la curent și vă voi comunica din timp lista de investiții, pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să fiți corect informați asupra a ceea ce ne dorim să facem, în funcție și de banii de care vom dispune”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.