Școlile din Piatra-Neamț vor fi verificate în perioada următoare de o comisie formată din specialiști din cadrul mai multor instituții, decizia fiind luată în urma incidentului petrecut zilele trecute la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț, unde o bucată dintr-un tavan s-a prăbușit într-o sală de cursuri.
Incidentul s-a petrecut la primele ore ale zilei și nu a avut consecințe asupra elevilor sau cadrelor didactice.
„Am dispus constituirea unei comisii mixte, alcătuită din specialiști, care se vor deplasa pe raza municipiului Piatra-Neamț, în vedere verificării unităților școlare din punct de vedere al siguranței procesului educativ. Din comisie vor face parte reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, ai Inspectoratului Județean în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț și Direcției de Sănătate Publică Neamț “, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niță.
Verificările în școli vor începe cu data de 15 mai. În calitate de invitați, pe parcursul controalelor, vor participa și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț și Primăriei municipiului Piatra-Neamț. Aceștia vor pune la dispoziția comisiei documentele aferente clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile școlare. Constatările vor fi cuprinse într-un proces verbal, care va fi înaintat prefectului la finalul tuturor controalelor.
Sursa: Realitatea de Neamt