Miercuri, 4 septembrie, la sediul Primăriei municipiului Roman, a avut loc o nouă ședință cu directorii unităților de învățământ, pentru ca autoritățile să se asigure că în noul an școlar se va ”păși cu dreptul” și elevii și cadrele didactice vor avea toate cele necesare pentru studiu. 

Din partea conducerile unităților de învățământ, Primăria municipiului Roman a primit liste cu un număr de 250 de elevi, ce provin din familii ale căror venituri sunt reduse, care vor primi, în prima zi de școală, ghiozdane și genți cu cele necesare.

”Nu am putut să-mi onorez promisiunea de refacere a tuturor terenurilor de sport, dar așteptăm rectificarea de la Guvern și împărțirea banilor de la Consiliul Județean și, dacă aceștia din urmă, vor veni în timp util, vom începe lucrările și le vom încheia în câteva săptămâni.

Mă bucur că am rezolvat fără probleme mutarea claselor de elevi de la corpul B al Școlii ”Vasile Alecsandri” la Școala ”Sergiu Celibidache”, astfel încât elevii nu vor învăța în două schimburi. Sper ca în luna noiembrie să înceapă lucrările de modernizare și la grădinița 2 cu program normal, copiii urmând să fie mutați într-o clădire ce oferă condiții optime și pentru care acum discutăm cu proprietarul ultimele detalii.

Începem și lucrările la grădinița 2 cu program prelungit, în toamnă urmând să reparăm acoperișul și să consolidăm fundația, fără a afecta activitățile.

Vă recomand ca, în partea a doua a lunii septembrie, să facem verificările la instalațiile de încălzire, pentru ca atunci când vremea se va răci acestea să funcționeze în mod optim”, le-a transmis primarul Lucian Micu directorilor unităților de învățământ.

Specialiștii din Primăria municipiului Roman vor acorda asistență pentru verificarea centralei termice și a coșului de aerisire de la Colegiul Tehnic ”Petru Poni” și pentru verificarea plitei cantinei Colegiului Tehnic ”Danubiana”. De asemenea, se va acorda asistența necesară pentru autorizarea cabinetului medical realizat la Liceul ”Episcop Melchisedec” cu sprijinul administrației.

În aceste zile se termină și refacerea instalației de căldură și a caloriferelor din sala de sport a Colegiului Național ”Roman Vodă”, urmând să se caute și soluții pentru montarea de parazăpezi. Directorii unităților de învățământ așteaptă și evaluarea proiectelor europene depuse de Primărie pentru modernizarea mai multor școli, dar acestea depind de deciziile Guvernului de a reloca bani de pe axele unde nu s-au atras bani către cele pe care există proiecte depuse și care sunt eligibile.

Ca în fiecare an, primarul Lucian Micu va fi prezent la deschiderea de an școlar de la școlile unde învață cele două fiice, iar după festivități va vizita mai multe clase din școli și licee pentru a vedea cum s-au acomodat elevii și pentru a le ura lor și cadrelor didactice un an școlar cu cât mai multe reușite

Articolul precedentReacția Poliției în cazul scandalului din Spitalul Roman
Articolul următorCentenar Dr. Costache Andone, evocat astăzi la Biblioteca Județeană