24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române
La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn și al Țării Românești, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria țării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat național unitar român.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu autoritățile centrale și locale, va organiza luni, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare și religioase cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
În București, de la ora 11,00, la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată "Unirea Principatelor", Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice "Alexandru Ioan Cuza" și Batalionului 284 Tancuri "Cuza Vodă", informează MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.
De asemenea, de la ora 12,30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori, în organizarea Prefecturii Capitalei și a MApN.
Un moment dedicat Zilei Unirii Principatelor se va desfășura, de la ora 14,00, și la Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I", din București. Cu acest prilej, va avea loc vernisajul expoziției intitulate "Armata Română în epoca Principelui Alessandru Joan 1".
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voință politică al liderilor din cele două principate românești (Moldova și Țara Românească) și prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iași domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept "cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național", reamintește MApN.
Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este "actul întregii națiuni române", a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoașterea internațională a Unirii și măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obținerea și recunoașterea independenței României în anii 1877 - 1878 și la îndeplinirea idealului național de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1859 a fost primul pas făcut de națiunea română pe drumul modernității și al integrării europene.
Senatul României a adoptat, la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională. La 3 decembrie, Camera Deputaților adopta Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, potrivit căreia autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
La 16 decembrie 2014, președintele Traian Băsescu a semnat Decretul nr.901 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române ca zi de sărbătoare națională, publicat în Monitorul Oficial nr. 922/18 decembrie 2014. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 6 septembrie 2016, un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.
Înfrângerea Revoluției de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic iar în celelalte două țări române ocupația străină reprezentată de turci, ruși și austrieci, o situație aproape neîntreruptă până la 1856. Convenția ruso-turcă de la Balta-Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a readus regimul dur de mai înainte. Mișcarea națională a fost constrânsă să se desfășoare cu precădere în afara granițelor. Emigranții români au reușit prin numeroasele memorii, prin contactele și legăturile lor, să transforme chestiunea Principatelor într-o problemă europeană, indică lucrarea "O istorie a românilor" (Editura Meronia, București, 2007).
Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii (1853-1856) și, în urma Congresului de la Paris din 1856 (13/25 februarie-18/30 martie), protectoratul asupra Principatelor a luat sfârșit. În tratatul semnat la 18/30 martie 1856, se prevedea ca în Principatele Române, locul protectoratului să fie luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene (Franța, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei), cu menținerea suzeranității otomane. Totodată, Poarta se obliga să respecte administrația independentă și națională a Principatelor, precum și deplina libertate a cultului, a legislației, a comerțului și navigației. S-a hotărât, totodată, convocarea de Adunări (divanuri) ad-hoc, care să se pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări.
În acest sens a fost constituit la Iași, în februarie 1857, Comitetul Electoral al Unirii, care a fixat un program politic, în care preconiza unirea Principatelor într-un singur stat, neutru și autonom, în frunte cu un prinț străin (și domnie ereditară), adunare reprezentativă, garanția colectivă a puterilor europene ș.a. În același sens, la 3/15 martie 1857, a fost înființat și la București, Comitetul Central al Unirii, organ de conducere al partidei naționale muntene, care și-a fixat un program asemănător cu acela al unioniștilor din Moldova, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
La 7/19 octombrie 1857 în Moldova și la 8/20 octombrie 1857 în Țara Românească, Adunările ad-hoc au votat două rezoluții în care cereau: autonomia și neutralitatea celor două Principate și unirea lor într-un singur stat cu numele de România; prinț străin, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea și inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ și constituțional, Adunarea obștească cu putere legislativă, garantarea colectivă a celor șapte puteri.
Citește continuarea pe agerpres.ro.
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News
























