ÎCCJ: NU ESTE POSIBILĂ RECALCULAREA PENSIEI ANTICIPATE PARȚIALE ÎN CAZUL PERSOANELOR CARE AU LOCUIT ÎN ZONELE POLUATE

ÎCCJ: NU ESTE POSIBILĂ RECALCULAREA PENSIEI ANTICIPATE PARŢIALE ÎN CAZUL PERSOANELOR CARE AU LOCUIT ÎN ZONELE POLUATE
Decizia a fost luată în urma admiterii unui recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parțiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate.
Decizia a fost luată în urma admiterii unui recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați.
"În interpretarea și aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parțiale stabilită în condițiile art. 65 alin. (1) și (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (5) din același act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă", potrivit site-ului Instanței supreme.
Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a sesizat Instanța supremă cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parțială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, în vederea unificării practicii la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, întrucât în jurisprudență s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la următoarea problemă de drept: "În interpretarea art. 65 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parțială, este posibilă recalculare pensiei anticipate parțiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, de către o persoană care a solicitat și obținut pensia anticipată parțială în condițiile art. 65 alin. (1) și (4) din Legea nr. 263/2010?".
Pensia anticipată parțială se cuvenea, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la opt ani.
Potrivit art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, pe o rază de 8 kilometri în jurul localității în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.
Legea se aplică pentru persoanele din localitățile:
* Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele
* Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocna Mureș, Ocoliș, Roșia Montană, Sălciua și Zlatna din județul Alba
* Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad
* Pitești din județul Argeș
* Bacău, Comănești și Onești din județul Bacău
* Băița din județul Bihor
* Maieru, Rodna și Șanț din județul Bistrița-Năsăud
* Codlea, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou și Victoria din județul Brașov
* Brăila, Chișcani și Tichilești din județul Brăila
* Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin
* Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj
* Năvodari din județul Constanța
* Baraolt din județul Covasna
* Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița
* Ișalnița din județul Dolj
* Galați din județul Galați
* Clejani, Giurgiu din județul Giurgiu
* Letca Nouă, Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni și Urdari din județul Gorj
* Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din județul Harghita
* Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Răchitova, Șoimuș, Teliucu Inferior, Uricani, Vața de Jos, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara
* Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița
* Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur din județul Maramureș
* Grințieș și Săvinești din județul Neamț
* Brazi, Comarnic, Florești, Ploiești și Valea Călugărească din județul Prahova
* Videle din județul Teleorman
* Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava
* Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș
* Mina Altân Tepe și Tulcea din județul Tulcea
* Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea
Unele instanțe au reținut, în deciziile lor, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) și (4) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parțială nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeași lege, opunându-se prevederilor art. 66 din lege și că nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din același text, deoarece art. 67 din lege stabilește că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare și că, ori de câte ori legiuitorul a intenționat să acorde această posibilitate, a menționat-o în mod expres.
O altă opinie a instanțelor a fost că este posibilă recalcularea pensiei anticipate parțiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5), întrucât acesta este recunoscut date fiind condițiile speciale în care a locuit pensionarul mai mult de 30 de ani în zone afectate de poluare, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică cumulul acestor beneficii.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parțial prin Legea 223/2015 și abrogată și înlocuită prin Legea 360/2023. AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

























