Modificări în echipa galben negrilor în duelul cu FC Botoșani II

70512313_2445466349037455_872364594335580160_n
CSM Ceahlăul Piatra Neamț joacă sâmbătă, 7 septembrie 2019, de la ora 17:00, meciul ce va conta pentru etapa a III-a a Ligii 3, Seria 1. Adversarul va fi FC Botoșani II, o echipă care vine la Piatra Neamț după ce în două jocuri disputate acasă până acum nu a reușit să câștige decât un punct. Tehnicianul gazdelor, Ștefan Stoica, a anunțat și ceva modificări în echipa de start față de duelul cu CSM Focșani, dar și între rezerve.
”Nu știm foarte multe lucruri despre adversar, dar și ei alcătuiesc o echipă tânără, care joacă mult pe atac și care încearcă să controleze balonul pentru că jucătorilor tineri le place acest lucru. În același timp și noi avem o echipă tânără, dar ne dorim ca mâine (n.n. – sâmbătă, 07.09.2019) să luăm cele trei puncte.Dacă vor avea sau nu jucători de la echipa mare contează mai puțin, fiindcă noi trebuie să intrăm pe teren ca Ceahlăul Piatra Neamț, să demonstrăm că avem echipă bună, care poate să joace. Noi ne prezentăm cu jucători tineri și foarte valoroși. Am foarte mare încredere în el și în ceilalți tineri ai noștri. Echipa asta, dacă ar juca împreună doi ani ar crește foarte mult, dar noi nu putem să așteptăm atâta timp, pentru că noi trebuie să câștigăm fiecare joc”, a declarat Ștefan Stoica, antrenor principal CSM Ceahlăul Piatra Neamț.Antrenorul pietrean a recunoscut că echipa mai are de muncit pentru a avea agresivitatea pe care el o dorește și un plus de viteză în exprimarea ofensivă. De asemenea, acesta a precizat că jucătorii încep să învețe să aibă mentalitatea de învingători, una necesară îndeplinirii obiectivului impus, adică promovarea în Liga 2.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














