Primăria Roman a făcut miercuri, 25 septembrie, un pas important în rezolvarea problemei trecerii la nivel cu calea ferată de la ieșirea din Roman înspre Iași. După întâlnirea cu toți factorii de decizie din luna august, ieri proiectantul și beneficiarii liniilor de transport feroviar s-au așezat din nou la masa discuțiilor.

„Deși încă de la început m-am oferit ca Primăria să facă achiziția parțială sau integrală a lucrărilor, pentru ca lucrurile să se desfășoare cât mai rapid, până la urmă beneficiarii au căzut de acord ca SN CFR să se ocupe de contractarea lucrărilor de racordare pe segmentul comun, iar celelalte părți – Umaro, Marsat, Oscar Downstream și Holcim – să realizeze investițiile pe porțiunea de linii pe care le deține fiecare.

Proiectantul va fi prezent  la Roman pentru a stabili pentru fiecare beneficiar devizele de lucrări și, în maxim trei săptămâni, avem promisiunea că vor fi gata și toate planșele. Întreaga documentație va fi, mai apoi, trimisă către Regionala Iași și apoi la Ministerul Transportului pentru a primi avizele, după care se va trece la achiziție.

Proiectantul este cel care va decide ordinea în care se fac lucrările de eliminare a două dintre cele trei linii de cale ferată, racordarea fiecărui beneficiar prin sistem de macazuri și refacerea pasajului. Mă bucur că toți cei prezenți conștientizează importanța acestui proiect care, pe lângă asigurarea transportului de persoane și industrial în bune condiții, trebuie să rezolve odată pentru totdeauna confortul și mai ales siguranța conducătorilor auto”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

 

Articolul precedentAu dat foc la căpițele de fân din joacă
Articolul următorCirc fără pâine în Consiliul Județean Neamț. În ciuda încercărilor liberalilor, majoritatea PSD-ALDE a trecut proiectele