Primăria Piatra-Neamț a extins gratuitățile la transportul public de persoane începând cu 1 ianuarie 2019. Vor beneficia de transport gratuit în municipiul Piatra-Neamț pensionarii a căror venituri sunt până la 1 200 lei lunar, elevii și preşcolarii care locuiesc în alte zone decât cele arondate școlii și care provin din familii ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează până la 850 lei, elevii premianți la olimpiade naționale/ internaționale sau la concursurile sportive naționale/ internaționale precum și alte categorii de persoane vulnerabile.

”Prin această măsură va creşte numărul persoanelor care beneficiază de transport gratuit în municipiul Piatra-Neamț , reprezentând un sprijin pentru seniorii oraşului, pentru elevi şi alte categorii de persoane.”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Inițiativa a primit vot favorabil în şedinta Consiliului Local din luna decembrie şi va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.

Articolul precedentRomânii care lucrează în Lombardia (Italia) se vor pensiona în Neamț
Articolul următorSoluția pentru dezvoltarea municipiului Piatra-Neamț, accesarea de fonduri europene