În perioada 03 – 28 Iunie 2019 se primesc dosarele pentru înscrierea copiilor la creșele din cadrul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț pentru anul școlar 2019-2020. Creșele din cadrul Direcției de Asistență Socială Piatra-Neamț  dispun de 320 de locuri, din care 30 de locuri sociale (fără plata contribuției lunare), repartizate astfel:

-Creșa CENTRU            –  100 locuri

-Creșa PRECISTA        –  70 locuri

-Creșa MĂRĂȚEI          –  76 locuri

-Cresa DĂRMĂNEȘTI   – 40 locuri

-Cresa CARPAȚI           – 34 locuri

Dosarele pentru înscriere se depun doar de către părinte/ reprezentantul legal, la sediul DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ- BIROUL REGISTRATURĂ, ÎN PIATRA-NEAMȚ, STR. ȘTEFAN CEL MARE, NR. 5 ȘI TREBUIE SĂ CONȚINĂ OBLIGATORIU URMĂTOARELE DOCUMENTE:

  1. Cerere de înscriere (formularul este disponibil la registratura direcției și pe site-ul direcției:daspn.ro, secțiunea Comunicări / Anunțuri), poate fi depusă doar de părinte/ reprezentantul legal al copilului și obligatoriu trebuie să conțină toate informațiile solicitate;

  2. Copie după certificatul de naștere al copilului;

  3. Copie de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori;

  4. Dovada veniturilor pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali, care să cuprindă venitul brut al părintelui, pe ultimele 6 luni, anterioare înscrierii, cu precizarea valabilității contractului de muncă sau dovadă lipsuri (eliberată de către Administrația finanțelor publice);

            După caz acestea pot fi:

  • Adeverință din care rezultă venitul brut al părintelui realizat în ultimele 6 luni, anterioare înscrierii (în situația în care părintele/părinții sunt salariați)

  • Cupon îndemnizație handicap/șomaj, cupon de pensie de urmal/ de invaliditate/ anticipată

  • Copie după Decizia de stabilire a cuantumului îndemnizației și a perioadei stabilite pentru concediul de îngrijire și creștere a copilului emisă de Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială Neamț (dacă mama sau tatăl este sau a fost în ultimele 6 luni în această situație);

  • Copie după ultima declarație privind veniturile realizate, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Neamț sau

  • Adeverință Fiscală (în cazul în care părintele este persoană fizică autorizată, are o profesie liberală sau nu este salariat);

  • Dovadă cuantum pensie de întreținere (alimentară) stabilită prin hotărâre judecătorească/ sentință civilă, (definitivă și irevocabilă), unde este cazul;

  • Declarație scrisă pe proprie răspundere că în ultimele 6 luni nu a realizat venituri (în situația în care părintele/părinții nu au desfășurat nicio activitate aducătoare de venituri, în ultimele 6 luni anterioare înscrierii);

  • Declarație la notar cu privire la veniturile realizate în străinătate, unde este cazul;

  1. Adeverința de la medicul de familie, în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic și apt pentru intrarea în creșă/colectivitate;

  2. Fișa imunizării, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății cu privire la intrarea copilului în colectivitate;

ALTE documente, în funcție de situație:

  • certificatul de deces, în situația în care unul dintre părinții/reprezentanții legali ai copilului este decedat;
  • certificat/ sentință de divorț (definitivă și irevocabilă);
  • copie a hotărârii/ sentinței de plasamentdefinitivă și irevocabilă;
  • copie a sentinței de încredințare în vederea adopției/tutelă, definitivă și irevocabilă;
  • copie a sentinței de stabilire domiciliu minor, definitivă și irevocabilă;
  • sentința civilă de delegare temporară a autorității părintești, în situația în care părintele/reprezentantul legal este plecat în străinătate și a lăsat copilul în grija altei persoane (în conformitate cu prevederile art. 104 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată);
  • adeverință de elev/student, în situația în care părintele este elev/student (cu mențiunea că frecventeaza cursuri de zi);

            Condițiile de acces/ admitere în creșe sunt următoarele:

  • copiii din municipiul Piatra Neamț, ai căror părinți/ reprezentanți legali au domiciliul legal în muncipiului Piatra Neamț;

  • copiii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani, în situația în care copilul împlinește vârsta de 3 ani, în timpul anului școlar, acesta poate frecventa programul serviciului respectiv până la finalizarea anului școlar, fără depășirea vârstei de 4 ani;

  • copiii care nu au probleme de sănătate care să îi facă incompatibili cu colectivitatea;

  • copiii care provin din familii care se află în situația de dificultate (conform prevederilor Legii asistenței sociale nr. 292/2011, expresia situația de dificultate are următoarea semnificație: „situația în care se află o persoană care la un moment dat, pe parcursul ciclului de viață, din cauze socioeconomice, de sănătate și/sau care rezultă din mediul social de viață dezavantajat, și-a pierdut sau limitat propriile capacități de integrare socială; în situația de dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane și comunități, ca urmare a afectării majorității membrilor lor”), venitul mediu brut cumulat al părinților/reprezentanților legali de până la 225 lei.

Copiii a căror părinți/ reprezentanți legali nu au  domiciliul legal pe raza municipiului Piatra Neamț, pot beneficia de serviciile de educație timpurie antepreșcolară, în limita locurilor disponibile rămase după admiterea copiilor a căror părinți au domiciliul legal în Piatra Neamț, suportând costul integral al serviciilor/ prin convenție de parteneriat  între UAT-uri, în situația în care UAT-ul pe raza căreia își are domiciliul solicitantul semnează convenția de parteneriat cu Municipiul Piatra Neamț (informații suplimentare se pot obține la sediul direcției- registratură).

            Se primesc dosare pentru înscrieri și după data de 28 iunie 2019, dar acestea vor fi supuse spre analiză, respectând criteriile de departajare și sunt declarate admise doar în situația în care mai sunt locuri disponibile în creșe.

În perioada înscrierii, dosarele vor fi analizate în ordinea depunerii acestora.

            În situația în care actele depuse la dosar nu reflectă situația clară a copilului/familiei acestuia, se vor solicita documente suplimentare.

            Nu vor fi declarate admise dosarele incomplete la data depunerii.

Listele cu copiii admiși vor fi afișate pe site-ul direcției, la sediul acesteia și la fiecare creșă din subordinea direcției, se arată într-un comunicat de presă al primăriei Piatra-Neamț.

 

Articolul precedentLiviu Harbuz (PRO România): Dacă va exista o alianță PRO România-PSD, eu plec din partid
Articolul următorPolițiștii locali au aplicat amenzi de 16.000 de lei comercianților din piață