Bătrână cu arsuri de gradul doi pe brațe a refuzat transportul la spital

accident victima
Miercuri, 07.08.2019, Dispeceratul Integrat ISU - Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o bucătărie de vară în satul Pâncești, comuna Pâncești.
La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.La sosirea echipajelor proprietara nu se afla la fața locului, fiind dusă de aparținători în vecini. După finalizarea operațiunilor de stingere, proprietara, în vârstă de aproximativ 84 de ani, a fost adusă la locul intervenției de către aparținători și i s-au acordat îngrijiri medicale deoarece prezenta arsuri de gradul doi la nivelul membrelor superioare. Aceasta a refuzat transportul la spital.Ca urmare a producerii incendiului au ars bunuri materiale (obiecte de mobilier, aparate electrocasnice) precum și aproximativ 25 mp din acoperișul anexei și locuinței.Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,
scurtcircuit produs la un cablu electric defect
”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














